Ce se întâmplă dacă nu rambursați creditul la timp?

Publicat: 18.07.2013  |  Sursa: bancamea.md

Autor: Liviu Guțuleac

 

Creditul bancar este un instrument financiar prin care banca creditează debitorul cu o sumă de bani având condiția ca acesta să ramburseze dobânda creditului precum și suma inițială împrumutată. Contractul de credit se caracterizează prin careva drepturi și obligații pe care atât clientul, cât și banca este îndatorat să le facă, iar daca una dintre acele obligații nu este implementată atunci una dintre părți are dreptul de a executa în instanța de judecată.

Uneori se întâmplă ca unele persoane ce apelează la creditele bancare să nu mai fie capabili să ramburseze sumă minimă lunară sau anuală datorată băncii. Aceasta se întâmpla fie din motive personale, fie din gestionarea incorectă a economiilor acestora, fie din factorii macroeconomici precum ar fi trecerea economiei într-o perioadă de recesiune sau descreșterea bruscă a prețurilor ceea ce duce și la micșorarea rapidă a veniturilor lunare ale cetățenilor. În cele mai dese cazuri cetățenii care nu pot rambursa suma minimă al creditului au preferat să beneficieze de un credit cu dobânda fixă. Acest credit față de creditul cu dobânda variabilă nu se modifică odată cu schimbările ce se întâmplă pe piața financiară și pe cea interbancară, ceea ce îl face foarte vulnerabil în cazul în care una dintre piețe suferă coliziuni.

Nerambursarea creditului este cea mai mare greșeală pe care clientul o poate face. Creditorul are dreptul să ia anumite măsuri care includ diferite comisioane precum ar fi comisionul de penalizare pentru nerambursarea creditului (acest comision este aplicat din prima zi restanțieră conform contractului și acesta diferă în dependență de tipul creditului acordat) și raportarea întârzierii plății la Biroul de Credit. Dacă pe parcursul a 30 de zile clientul nu rambursează sau nu negociază cu banca, acesta va fi raportat drept restanțier la Biroul de Credite. Din acel moment clientul nu mai poate negocia cu banca, nu poate apela la un alt credit de refinanțare ceea ce duce la o creștere drastică a posibilității de a fi executat în instanță de judecată de către bancă. Odată ce creditul nu este rambursat la timp datoria inițială crește considerabil, astfel clientul va fi obligat să plătească și penalizările survenite.

Dacă rata lunară nu este rambursată pe parcursul a 90 de zile banca are dreptul de a demara acțiuni în instanțe de judecată pentru recuperarea banilor sau pentru a pretinde la gajul ce acoperă creditul. În cazul în care creditul este acoperit de către o persoană terță, atunci garantul va fi obligat să plătească datoria plus toate comisioanele de penalizarea pentru neplata creditului la timp. În cazul în care creditul este acoperit de un gaj clientul va pierde gajul (care depășește valoarea inițială al creditului) și va pierde toți banii deja rambursați pentru acel credit. După 90 de zile banca este proprietarul legal al gajului și aceasta are dreptul să îl vândă. De obicei băncile doresc cât mai repede să transforme gajul în lichidități de aceea acestea pot să îl vândă cu o reducere de până la 25%. După ce banca a vândut gajul, aceasta va prelua partea de bani ce îi aparține, iar restul banilor vor fi restituiți datornicilor.

În luna iulie 2012 a fost adoptat un proiect de lege în care băncile comerciale au dreptul de a executa gajul direct fără a da în judecată clientul. Băncile comerciale au dreptul să execute în acest mod numai dacă este stipulat în contractul de credit. Prin acest proiect de lege băncile comerciale pot acorda creditele mai ușor datorită micșorării semnificative a riscurilor pe care banca la suportă. Un alt scenariu poate fi ca banca să vândă creditul unei companii specializate în recuperarea creditelor restante. Aceste companii pot deveni o adevărată agonie pentru că acestea vă pot urmări o perioadă îndelungată de timp.

Incapacitatea de a rambursa creditul este o situația excepțională, de aceea clientul trebuie să minimizeze toate posibilele riscuri care pot surveni. Pentru aceasta clientul trebuie să viziteze și să anunțe ofițerul de credite că acesta întâmpină dificultăți în rambursarea creditului. De regulă băncile sunt foarte receptive și sunt interesate să restructureze creditele persoanelor care nu își pot plăti obligațiile, astfel acestea pot prelungi perioada contractului, pot modifica rata sau tipul ratei dobânzii sau crea o procedură de refinanțare. Astfel, clientul va primi un nou credit bancar ce va acoperi creditul precedent. Pentru a putea negocia cu banca pentru o refinanțare clientul trebuie să aibă un loc de muncă stabil, veniturile să nu fie mai mici cu 25% față de veniturile inițiale, să nu aibă alte datorii și restanța să nu fie mai mare de 30 de zile. Toate din soluțiile întreprinse de către bănci vor mări semnificativ suma creditului. Deși clientul va avea condiții mai avantajoase pentru plata creditului, acesta va plăti mai mult decât inițial. În cazul în care banca face modificări în contractul de creditare aceasta va percepe comisioane suplimentare.

În cazul în care banca refuză să facă modificări în contractul de creditare, pentru a nu pierde gajul și suma deja rambursată clientul trebuie să verifice toate posibilitățile de a strânge economii. Împrumutul de la apropiați sau prieteni, cererea unui avans de la angajator sunt doar câteva din posibilitățile rapide a strânge ceva bani într-o perioadă scurtă de timp. În cazul în care clientul rambursează suma minimă posibilă pentru rambursarea creditului, banca nu are dreptul să aplice comisioanele de penalizare pentru neplata creditului.

Odată ce clientul nu a fost capabil să ramburseze creditul, acesta va fi înregistrat în lista neagră a băncilor care îl va urmări toată viața. Această pată pe istoria de creditare va limita viitoarele  posibilități de a se finanța prin intermediul instituțiilor bancare și băncile nu vor crea facilități precum reducerea dobânzii, chiar daca acesta este un client fidel al băncii.

Pentru a evita viitoare conflicte în relația cu banca, vă recomandăm să achitați toate obligațiile la timp. În caz că nu aveți această posibilitate acționați îndată, negociați cu banca posibilități pentru a achita dobânda în rate mai mici. În caz că nu veți anunța banca veți plăti mai mult și nu veți mai avea posibilitatea de a renegocia contractul de credit. Acționați corect, fiți responsabili, calculați-vă corect posibilitățile Dvs. și astfel veți minimiza toate posibilele riscuri.