B.C. „EXIMBANK - Gruppo Veneto Banca” S.A. a devenit asociat al Î.M. „Biroul de credit” S.R.L. pe 11 noiembrie 2011, drept urmare a înregistrării la Camera Înregistrării de Stat, a modificărilor operate în actele de constituire a Î.M. „Biroul de credit” S.R.L.
 
Astfel, "EXIMBANK" devine al optsprezecelea asociat al Biroului alături de 14 bănci comerciale, două companii de leasing şi vendorul aplicaţiei soft.
 
Î.M.„Biroul de Credit” S.R.L., înregistrată la data de 26 martie 2008, este prima companie din Republica Moldova creată în scopul formării, prelucrării, stocării şi prezentării informaţiei care caracterizează respectarea de către debitori a obligaţiilor asumate prin contractele de credit.
 
Pe 19 aprilie 2011 a fost lansată oficial activitatea operaţională, iar la moment Biroul oferă serviciile sale de eliberare la cerere a Rapoartelor de credit atît băncilor comerciale din Republica Moldova, cît şi subiecţilor istoriilor de credit - persoane fizice sau juridice.